Saturday, June 27, 2009

Rached Elias Daoud

S-a născut în anul 1956, într-un mic sat din nordul Libanului. După izbucnirea războiului civil din ţara sa, şi-a întrerupt studiile începute la Facultatea americană de Medicină din Beirut, venind în România, unde şi-a continuat studiile la Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca. Şi-a însuşit repede şi bine limba română, sporindu-şi preocupările poetice începute în Liban. Îşi scrie poezia direct în limba ţării noastre, pe care o consideră a doua sa patrie. Descoperit de revista „Flacăra” în 1979, debutează cu placheta de versuri „Fascinaţia timpului”, apărută la Iaşi în Editura „Junimea” (1981). Poeziile sale au fost frecvent publicate în revistele literare, „Steaua”, „Tribuna”, „Convorbiri literare”, „Cronica” şi altele. A tradus şi a publicat texte reprezentative din poeţi şi prozatori arabi în română, precum şi traduceri din lirica românească în limba arabă şi în limba engleză. A mai publicat volumele de poezii „Acest glas tulburător, „Adevăr zic vouă”, „Anamneza tragică” şi altele. Poezia lui este neobişnuită. Cu totul neobişnuită. El s-a apropiat de genetică şi de om, cu „neliniştile lui ancestrale”, cu imaginaţia poetului şi cu compasiunea medicului, chinuit de toate mizeriile umane. Vorbeşte într-un limbaj aproape straniu, pentru noi cei obişnuiţi cu deşertul faptelor, despre unicitatea noastră biologică şi începuturile misterioase ale vieţii, despre erorile genetice şi un eventual apocalips biologic, despre inevitabilul incest şi mediul teratogen. Genetica devine prin Daoud altceva decât ştiinţă, devine poezie şi încredere, responsabilitate socială şi teamă. Versurile lui cuprind toate spaimele şi toate năzuinţele geneticii. Fireşte Daoud nu este optimist – nici un genetician nu este optimist şi nu poate fi. Daoud nu este doar poetul neobişnuit de limbă română, este şi poetul geneticii. (C. Maximilian)

sursa: www.poezie.ro


Corola rubinie,

de RACHED ELIAS DAOUD

Sunt libanez,

cum tu esti roman,

prietenul meu de azi

si din toti anii care ne vor mai albi parul.

Am stiut unde sa te caut,

romanule,

atunci cand neomenia

m-a alungat,

flamand si descult,

dintre cedrii mei.

Mi-ai dat zambint

umbra stejarului,

pe care ai impartit-o

frateste cu mine.

M-ai invatat limba ta

in care canta clopote si ciocarlii.

mi-ai dat din blidul uimitoarei tale omenii,

mancarea ta, putina multa.

M-ai luat de mana,

dandu-mi abecedarul mestesugului

pe care l-am visat

cand inca

alunecam chicotind

pe derdelusul dunelor fierbinti.

Din doua camasi

una mi-ai dat-o

acoperindu-mi goliciunea.

Si adapost trainic mi-ai dat,

romanule,

nepretuitul meu prieten.

Nu-ti pot da nimic

DEOCAMDATA.

Negresit insa,

un cedru va inflori

numai si numai pentru tine.

Si cand ma voi intoarce acasa,

iti voi trimite

cupa alba,

neintinata,

a florii cedrului libanez.



No comments: